Fabricarea clopoțeilor de vaci, recunoscută ca Patrimoniu Cultural Imaterial, este o artă unică care există în regiunea Alentejo de peste două mii de ani.
O meserie importantă în identitatea regiunii, această artă este încă păstrată în municipalitățile Estremoz, Reguengos de Monsaraz și Viana do Alentejo și a fost transmisă din generație în generație. Principalul centru de producție se află în parohia civilă Alcáçovas, unde poate fi vizitat și Muzeul do Chocalho (Muzeul Clopoțeilor), o colecție privată de peste 3.000 de obiecte adunate timp de 60 de ani.
Clopoțelul portughez este un instrument de percuție tradițional cu un sunet inconfundabil care joacă un rol important în peisajul sonor al zonelor rurale, în special acolo unde încă se pasc animalele. Meseria este transmisă de la părinți la copii și necesită un proces de fabricație manual foarte specific, înainte ca piesele să fie lustruite și să primească ultimele retușuri.
Clopoțelul era pe punctul de a dispărea din cauza tehnicilor industriale și pentru că tot mai puțin se practică pascerea tradițională a animalelor, iar faptul că a fost clasificat ca Patrimoniu Imaterial al Omenirii este și o modalitate de a conserva această veche meserie.
Există doar 13 maestri producători de clopoței de vaci în Portugalia, majoritatea fiind localizați în Alentejo, și în municipalitățile Bragança, Tomar, Cartaxo și Angra do Heroísmo.
